Trebuie sa avem grija ca umiditatea relativa a aerului din casele noastre sa fie in jurul valorii de 50% (pentru o anumita temperatura, avand 0% umiditate relativa, aerul este complet uscat, iar la 100% aerul este complet saturat, adica orice surplus de apa in aer conduce la aparitia condensului).

Cum aflam umiditatea relativa din locuinta?

Simplu, cu un aparat numit higrometru de camera.

Higrometru cu Termometru si Ceas
Higrometru cu Termometru si Ceas

Vezi detalii Higrometru cu Ceas si Alarma

 

Daca vrem sa avem grija nu numai de confortul termic, dar si de propria sanatate, sfatul nostru este acela de a avea macar un higrometru in casa.

Controlul umiditatii aerului este la fel de important ca si cel al temperaturii acestuia.

Simtim imediat variatia temperaturii aerului cu cateva grade, mai ales iarna, in timp ce variatia umiditatii acestuia cu 10%, in sus sau in jos – nu.

Care sunt implicatiile?

Umiditatea relativa scazuta genereaza cresterea evaporarii apei din membranele umane (nasul si gatul), conducand in final la uscarea mucusului tuturor membranelor sistemului nostru respirator.

Acelasi efect apare si in ceea ce priveste pielea si parul.

Cresterea numarului de imbolnaviri ale cailor respiratorii in timpul iernii este deseori generata de umiditatea relativa scazuta a aerului din incaperile noastre.

Studiile epidemiologice au aratat ca locatarii cladirilor in care umiditatea relativa a ramas in jurul valorii de 50% s-au imbolnavit mult mai rar decat cei care, iarna, au locuit sau au lucrat in incaperi cu umiditate relativa scazuta (de exemplu, sub 30-40%).

Acelasi lucru se intampla si in cazul in care locuim sau lucram in incaperi cu exces de umiditate (de exemplu, peste 60-70%).

Efectele sunt si mai puternice in cazul fumatorilor.

Pentru ca demonstratia sa fie si mai limpede, adaugam cateva date referitoare la felul in care unii agenti patogeni actioneaza asupra omului, in functie de umiditatea relativa a aerului.

Domeniile de umiditate relativa in care agentii prezentati devin mai agresivi:

  • bacteriile: 0-30% si 60-100%;
  • virusii: 0-50% si 70-100%;
  • ciupercile: 60-100%;
  • parazitii: 50-100%;
  • infectiile respiratorii: 0-50% (cu date insuficiente la umiditati de peste 50%);
  • rinitele alergice si astmul: 0-40 si 60-100%;
  • interactiunile chimice: 30-100%.

Adaugam ca umiditatea relativa are un efect semnificativ in controlul transmiterii infectiilor pe cale aeriana.

Astfel, la valori ale umiditatii  de aproximativ 50%, rata de mortalitate a anumitor microorganisme este maxima, iar virusul gripei isi reduce drastic virulenta.

Umiditatile relative ridicate genereaza conditii extrem de favorabile inmultirii agentilor patogeni sau alergenilor.

In concluzie, umiditatile relative ale aerului de 30-60% sunt cele mai favorabile pentru un microclimat sanatos in casele noastre.

Cum obtinem umiditati relative favorabile:

In cazul in care, iarna, inregistram umiditati relative scazute (sub 30%), se recomanda folosirea unor:
•   aparate de umidificare mecanica (umidificatoare) individuale per incapere sau per grup de incaperi, care controleaza automat procesul (solutie maximala);
•   umidificatoare de radiator, care sunt simple vase (oarecum estetice) cu apa, agatate de acest corp de incalzire (solutie minimala).

In cazul in care, vara, se inregistreaza umiditati relative ridicate (peste 60%), este bine:

•  sa folosim aparate de aer conditionat mai mult sau mai putin pretentioase, care, simultan cu racirea aerului, descresc si umiditatea relativa a acestuia (solutie maximala);
•   sa renuntam la sursele producatoare de umiditate excesiva (de exemplu, sa scoatem din incapere ghivecele cu flori etc.) si sa aerisim frecvent incaperea (solutie minimala, valabila si iarna). In toate cazurile descrise anterior, o ventilare supravegheata a incaperilor este cu atat mai necesara.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here